Generații, Centrul Comunității 2018-2019

Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României cu sprijinul tatălui său, Majestatea Sa Regele Mihai I. Fundaţia este una din organizaţiile neguvernamentale de elită din România şi contribuie la dezvoltarea societăţii civile venind în sprijinul oamenilor de peste 25 de ani.

Proiectul Generații – Centrul Comunității pe care îl desfășurăm în perioada Decembrie 2018 – Septembrie 2019 este a treia colaborare de care se bucură Fundația Buckner cu Fundația Principesa Margareta a României. Proiectul este implementat în parteneriat cu Fundația Comunitară Mureș, cu care am dezvoltat o relație de lungă durată în vederea dezvoltării de programe educaționale care să aibă impact pozitiv în județul Mureș.

Dorinţa Fundaţiei Buckner prin implicarea în acest proiect este dezvoltarea și îmbunătățirea gamei de programe educaționale oferite dar şi dezvoltarea activităţii Centrului la parametri care să ajute și mai mult în procesul integrării sociale a beneficiarilor. Ne dorim ca în afară de îmbunătățirea cunoștințelor și a performanței școlare a copiilor, să îi ajutăm să se dezvolte și să îi încurajăm să își continue parcursul educațional și după școala gimnazială. De asemenea, dorim ca abilitățile și deprinderile lor, dobândite în cadrul programelor să diminueze în viitor nivelul de discriminare și segregare cu care se confruntă aceștia.

Obiectivele principale al proiectului sunt:

  1. Prevenirea abandonului scolar în rândul celor 89 de copii de vârstă școlară care beneficiază de serviciile Centrului de Zi Buckner din Municipiul Târnăveni.
  2. Dezvoltarea abilităților lor de operare a calculatorului în cadrul unui program de alfabetizare digitală.
  3. Pregătirea în vederea promovării examenului de capacitate de către cei 11 elevi din clasa a VIII-a pentru ca aceștia să poată să își continue studiile la liceele sau școlile de meserii din Târnăveni.

Deoarece modelul preluat de la Fundația Principesa Margareta a României în ce privește programul Generații – Centrul Comunității – model care a generat rezultate foarte bune în anii trecuți – este de a lucra cu voluntari vârstnici, ne propunem să recrutăm 10 voluntari care să fie implicați în activități cu copiii, una dintre valorile acestui program fiind componenta intergeneratională care aduce laolaltă copii aflați în pragul adolescenței și voluntari vârstnici din comunitate, iar relațiile formate între aceștia îi îmbogățesc nu doar pe copii ci și pe vârstnici.

Tot în cadrul proiectului și cu sprijinul Fundației Principesa Margareta a României ne propunem îmbunătăţirea infrastructurii centrului prin achiziţionarea și înlocuirea echipamentelor de calcul – calculatoare și monitoare noi pentru susținerea procesului de învățare, care să ne permită dezvoltarea unui program săptămânal de activități de alfabetizare digitală de care să beneficieze copiii și voluntarii vârstnici. În acest sens ne propunem să achiziționăm 10 calculatoare noi cu accesorii dar și cu sistem de operare și pachetul de aplicații Office. Un element suplimentar al programului de alfabetizare digitală și de introducere în domeniul tehnicii de calcul va fi și dezvoltarea unui program de robotică cu ajutorul unor seturi de baza LEGO Education WeDo 2.0 care vor fi instrumentale in dezvoltarea abilitatilor copiilor in domenii precum: stiinta, inginerie si proiectare, tehnologie si programare.

Proiectul își mai propune și focalizarea eforturilor în cazul elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a pe promovarea examenului de capacitate, cu concentrare în mod special pe perfecționarea cunoștințelor lor la materiile de bază – limba română și matematică – pentru ca aceștia să fie încurajați să se înscrie la liceu sau școli de meserii. Șansa de a avea un viitor bun și a unui trai decent a acestor copii este de a-și continua parcursul educațional după absolvirea școlii gimnaziale.

Pentru implementarea acestui proiect, Fundația Principesa Margareta a României acordă Fundației Buckner un grant de 4000 de euro care vor asigura 50% din costuri, urmând ca în colaborare cu Fundația Comunitară Mureș să fie organizate diferite acțiuni de strângere de fonduri care să asigure 100% fondurile necesare implementării cu succes a proiectului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*